Nu este chiar aşa mare filosofie să regizezi un
film. Vorbesc de un film bun, o producţie 100% românească. Îţi
trebuie câteva cunoştinţe de bază în materie de cinema, o echipă
profesionistă, un subiect cu caracter social, un actor principal
extrem de cunoscut care să atragă public şi alţi câţiva actori
buni şi, foarte important: nişte figuranţi capabili. Figuraţia
este extrem de importantă în orice film; fără ea, caracterele
principale ar fi lipsite de sens, ca un şurub fără filet. Nu
trebuie ignorat însă subiectul principal în favoarea figuraţiei.
Să vorbim despre filmul meu, pentru care ideile
pe care le am sunt cât se poate de clare!
Am nevoie pentru a turna începutul filmului de un
spaţiu larg pavat cu piatră cubică, împrejmuit de clădiri de pe
la 1500 – 1700. Una dintre clădiri trebuie să fie o biserică
evanghelică, zugrăvită în nuanţe de vanilie şi fistic, iar
alta, un muzeu renumit internaţional. Îmi mai trebuie o primărie
acoperită cu tablă de cupru, un restaurant cu terasă şi turn şi
câteva baruri. În mijlocul pieţei: o cişmea încadrată de
cărămidă şi fier forjat şi o fântână arteziană mascată în
pavaj.
După ce găsesc locul de care am nevoie, pot
trece deja la turnarea primei scene. În ea facem cunoştinţă cu
personajul principal – mă repet, dar trebuie să fie un actor
foarte cunoscut – care se plimbă prin mulţime. Aici intervine
figuraţia. Îmi place să mă plasez în filmele mele printre
figuranţi. Am învăţat de la Hitchock. Aşa pot urmări mai
îndeaproape desfăşurarea acţiunii. Camera, după ce trece de
personajul principal şi de alţi figuranţi, mă surprinde fugar şi
pe mine. Nu trebuie să ies în evidenţă. Port un tricou maro cu
mânecă scurtă şi cu imprimeu în formă de cocoş. Port blugi de
o nuanţă clasică, uşor decoloraţi ca o uzură funcţională.
Curaţi, blugii pot fi descusuţi în parea inferioară, dar să nu
arate neglijent. Sunt încălţat cu o pereche de pantofi sport albi.
Sau mai degrabă kaki, să se asorteze cu tricoul. Mai bine nişte
teneşi kaki. Camera mă surprinde scurt, exact în momentul în care
mă uit la biserică. Biserica străluceşte sub razele soarelui. Eu
privesc spre turla verde. În acel moment, cât să dea o notă de
veridicitate scenei, un tânăr murdar de 15-16 ani iese fugind din
biserică, cu o poşetă în braţe. Eu îmi dau seama că poşeta nu
poate fi a lui. Alerg după el şi-l prind. Înapoiez posesoarei
poşeta – o femeie în vârstă care-mi mulţumeşte cu lacrimi în
ochi. Vrea să mă răsplătească, dar nu accept. Îl muştruluiesc
pe tânăr, arătând cu degetul că nu-i frumos ce a făcut. Tânărul
îşi dă seama şi din acel moment devine un om bun. Eu zâmbesc
mulţumit.
În scena următoare îl regăsim pe personajul
principal în biserică. Scena este de o importanţă fundamentală
pentru viitoarea capodopera cinematografică. Camera de filmat îl
urmăreşte din interior cum intră în clădire. Imediat după
personajul principal intru şi eu. Între timp m-am schimbat, pentru
că nu poţi să intri în biserică în blugi descusuţi şi tricou.
Nu se face. Port o pereche de pantaloni de stofă maro, pantofi negri
proaspăt făcuţi cu cremă, cămaşă maro şi un sacou de velur
negru. La intrare îmi fac semnul crucii, mare, cât să se observe
în scurtul timp în care camera poposeşte pe mine. Nu trebuie să
ies în evidenţă. Mă aşez pe un scaun, în spate. Lângă mine
vine o femeie în vârstă, cu baston. Mă ridic şi-i cedez locul.
Doamna refuză, dar eu insist până cedează. Îi împrumut cartea
mea de rugăciuni. Când slujba începe, cunosc textele cântecelor
pe de rost, deşi sunt ortodox. Îi dau tot măruntul meu unei alte
femei în vârstă, să-l pună în cutia milei. Eu pun o bancnotă
de o valoare foarte mare (pentru asta trebuie un zoom pe bancnotă).
Se lasă seara şi personajul principal are o
întâlnire importantă în restaurantul cu turn. Aici se întâlneşte
cu personajul negativ al acţiunii, pentru o discuţie care se va
dovedi capitală. Camera filmează din interiorul restaurantului cum
personajul principal îşi face apariţia. În timp ce este condus
spre locul de întâlnire, trece pe lângă mine. Eu stau la masă şi
savurez un vin roşu - sângeriu, dintr-un pahar cu picior. Sau mai
bine o bere fără alcool şi o salată de crudităţi, cu ou fiert.
Poate şi cu puţin ton, pentru gust. Sunt îmbrăcat într-o cămaşă
albastră cu dungi albe verticale, blugi închişi la culoare şi
pantofi negri. La masa de lângă mine: un cuplu care se ceartă. El
o jigneşte pe ea. Îi dă o palmă. Ea începe să plângă. Eu mă
ridic de la masă şi-i explic lui că nu-i frumos să dai într-o
femeie. El devine violent şi-mi dă un pumn. Cad peste masă, dar mă
ridic imediat. Îmi aranjez cămaşa. Nu ripostez. Continui să-i
explic că nu-i frumos ce face şi-i întorc şi celălalt obraz. El
mă loveşte încă o dată. Mă ridic, şi de data asta ripostez. Cu
o lovitură bine aplicată reuşesc să-l pun la pământ. Trei
dintre angajaţii localului îl scot afară. Oamenii de la celelalte
mese aplaudă. Aplaudă şi personajul principal. Personajul negativ
nu. Ea insistă să stau cu ea la masă. Până la urmă mă las
înduplecat. Îi împrumut batista mea să-şi şteargă lacrimile.
Un ospătar îmi aduce la masă o altă bere fără alcool şi o
salată din partea casei. Eu insist să le plătesc. Plătesc şi
consumaţia ei şi masa ruptă şi las şi un bacşiş substanţial.
La plecare, ea îmi dă numărul ei de telefon şi mă urmăreşte cu
privirea până mă pierd în noapte.
Două ore mai târziu, personajul principal intră
într-un club de noapte. Aici va afla informaţii şocante cu privire
la subiectul filmului. Când intră atrage atenţia asupra sa. Camera
îl surprinde în prim-plan. În pland secundar mă surprinde şi pe
mine, ca figuranr. Stau la bar. Discut cu barmanul. Îl ajut să
şteargă nişte pahare şi să alunge un grup de clienţi în stare
de ebrietate. Beau o bere fără alcool direct din sticlă – nu
vreau să-i mai dau de lucru barmanului. Port blugi, un tricou cu
mânecă scurtă şi imprimeu discret roşu. În picioare: pantofi
tip sport de culoare roşie. Sunt proaspăt bărbierit şi pe
spătarul scaunului de bar am o geacă din piele sintetică neagră.
Dansatoarea cu care trebuie să discute personajul
principal se apropie de bar într-o ţinută extrem de lejeră. Unul
din clienţii pe care i-am scos afară se întoarce şi începe să-i
facă avansuri deocheate dansatoarei. Ea refuză dar el insistă şi
devine violent. Cu o lovitură puternică, bine plasată, salvez
situaţia şi-l arunc în stradă şi în noapte pe clientul
scandalagiu. Mă întorc la bar. Pun geaca de piele sintetică neagră
pe umerii fetei care-mi mulţumeşte. Se oferă să mă însoţească
într-o cameră de hotel, dar refuz. Îi dau o carte de vizită de-a
unui prieten care lucrează la plasarea forţelor de muncă şi care
o poate ajuta să-şi găsească un alt serviciu. Fata îmi
mulţumeşte cu lacrimi în ochi.
A doua zi personajul principal se trezeşte în
camera sa de hotel, la etajul III. Dă draperiile la o parte şi se
uită pe geam. Pe stradă: mulţime de oameni agitaţi. Figuranţi.
Ca din întâmplare trec şi eu prin raza camerei de filmat. Sunt
îmbrăcat într-o ţinută lejeră, de vară: pantalon alb de in
topit, cămaşă albă de in încheiată cu şnur de cânepă şi
sandale maro deschis. Un trecător grăbit loveşte din greşeală o
femeie în vârstă care se întorcea de la piaţă cu două plase
încărcate de legume şi fructe. Legumele şi fructele se răstoarnă
pe trotuar. Trecătorul grăbit nu se opreşte. Poartă şapcă. Mă
aplec şi încep s-o ajut pe doamna în vârstă să adune legumele
şi fructele în plase. Nu ies în evidenţă. Alerg după trecătorul
grăbit, îl prind din urmă şi-l pun să ne ajute la încărcarea
plaselor. Trecătorul îşi dă seama de greşeala făcută şi se
întoarce. Îmi cere scuze. Eu îi spun că nu mie trebuie să-mi
ceară scuze, ci doamnei în vârstă. Îi cere scuze. Se oferă să
o ajute la căratul plaselor până acasă, dar ea refuză. El se
schimbă şi devine mai atent cu lumea din jur. Eu iau plasele şi i
le duc doamnei până în faţa uşii. Mângâi câinele care iese
când fata doamnei deschide uşa. Fata doamnei îmi mulţumeşte şi
mă urmăreşte cu privirea până mă pierd în mulţime. Personajul
principal reacoperă geamul cu draperiile.
Mai târziu, în holul hotelului, personajul
principal se întâlneşte cu fata cu care va dezvolta o poveste de
dragoste. Fata stă de vorbă cu mine. Îmi place să mă amestec
printre figuranţi – aşa simt mai bine pulsul acţiunii. Dar nu
trebuie să se insiste pe mine ci pe acţiunea principală a
filmului. Sunt îmbrăcat într-o ţinută pe care se pot distinge
clar, chiar şi la o trecere fugară a camerei de filmat, însemnele
unei organizaţii care luptă pentru salvarea unui copil bolnav de
cancer. Port şapcă roşie cu poza copilului imprimată frontal. O
conving pe viitoarea iubită a personajului principal să doneze o
sumă substanţială pentru salvarea copilului. Ea îmi mulţumeşte
pentru faptul că am convins-o să facă un gest nobil.
Este un film de acţiune. Personajul principal
intră într-o secţie de poliţie. Aici discută cu şeful poliţiei
locale. În plan secundar, secretara şefului poliţiei locale este
ocupată la calculator. Secretara este însărcinată în luna opt.
Secretara sunt eu. Sunt brunetă, port ochelari şi sunt îmbrăcată
într-un costumaş deux pièces, de culoarea nisipului ars de soare.
Fac două cafele – pentru şeful poliţiei locale şi pentru
personajul principal şi rezolv două sau trei cazuri grele prin
telefon. Eliberez din puşcărie un deţinut închis pe nedrept.
Eliberez un ţigan care a furat dintr-un supermarket pâine pentru
familia lui. Ţiganul se schimbă şi devine un om corect. Îi găsesc
un serviciu bine plătit. Personajul principal părăseşte sediul
poliţiei.
Câteva zile mai târziu personajul negativ dă o
spargere la bancă. Intră în bancă însoţit de doi asociaţi
răufăcători. Poartă cagule şi pistoale. Camera insistă pe
personajul negativ când îl ucide pe directorul băncii. În fundal,
un simplu angajat apasă butonul de alarmă. Poliţia întârzie.
Angajatul sunt eu. Nu ies în evidenţă. Sunt îmbrăcat într-un
costum gri şi port cravată albastră cu dungi oblice tot gri. Le
spun răufăcătorilor că o colegă trebuie să meargă la toaletă.
Colega e însărcinată. Personajul negativ vrea să o împuşte în
burtă. Creez o diversiune şi-i sustrag pistolul ajutorului
principal al personajului negativ. Răstorn situaţia în favoarea
angajaţilor băncii. Colega este salvată. Poliţia vine şi-i
arestează pe jefuitori. Colega îmi mulţumeşte cu lacrimi în
ochi. Şeful poliţiei îmi mulţumeşte. Nu accept nici o
recompensă. Ies pe stradă şi ajut un bătrân orb să treacă
strada şi să se urce în autobuz. Îi dau biletul meu. Eu merg pe
jos.
O zi însorită. La ora prânzului personajul
principal se întâlneşte cu iubita lui într-un parc. Parcul
trebuie să aibe lac cu bărci şi hidrobiciclete. Lângă parc
trebuie să fie amplasată o grădină zoologică pentru distracţia
copiilor gălăgioşi ai figuranţilor. Personajul principal se
plimbă prin parc de mână cu prietena lui. Se opeşte să-i cumpere
vată de zahăr. În spatele lui la coadă sunt eu. Sunt îmbrăcat
într-un pantalon larg, verde – gri, cu multe buzunare şi un
tricou verde cu imprimeu cu număr. Numărul e compus din mai multe
cifre. În picioare port aceiaşi teneşi kaki din prima scenă, dar
spectatorii nu mă vor recunoaşte. Mai bine port alţi teneşi kaki,
pentru a evita să fiu recunoscut. Camera de filmat se fixează pe
personajul principal. Eu sunt în plan secundar. Cumpăr o vată de
zahăr. Las un bacşiş gras şi ofer vata de zahăr unei fetiţe
blonde, cu codiţe, îmbrăcată în roz. Mama ei îmi mulţumeşte
şi vrea să-mi plătească. Refuz. Fetiţa râde şi se murdăreşte
cu zahăr pe toată faţa. Eu zâmbesc satisfăcut. Mă aplec şi-i
întind unui cerşetor murdar o bancnotă valoroasă. Cerşetorul îmi
mulţumeşte şi pleacă să-şi cumpere mâncare din banii primiţi
de la mine. Până se întoarce, îi păzesc şi-i mângâi câinele.
Câinele mă linge pe mână şi-mi mulţumeşte. Când cerşetorul
se întoarce, mă pierd în mulţime zâmbind şi urmărind tinerii
îndrăgostiţi care se plimbă pe suprafaţa lacului cu
hidrobiciclete. Personajul principal se dă în barcă cu prietena
lui. Eu salvez un copil de la înec.
Se apropie Crăciunul. Personajul principal merge
în vizită la părinţii iubitei lui. Iubita lui are o soră care
are copii mici. În timp ce se serveşte friptura, apare Moş
Crăciun. Moş Crăciun sunt eu. Sunt îmbrăcat în roşu. Port o
căciulă lungă, roşie pe cap, cu bandă albă pufoasă. Port cizme
negre. Am ochelari şi o barbă albă confecţionată din material
sintetic. Probabil nylon. Le spun poveşti copiilor. Îi iau pe
genunchi şi le cer să-mi recite poezii. Îi ascult atent. Le dau
cadouri. La plecare, părinţii se oferă să-mi plătească
serviciul şi cadourile. Refuz. Ies din casă zâmbind, sub privirile
copiilor bucuroşi. Mă urc într-o sanie trasă de reni şi mă
pierd în noapte.
Acţiunea se precipită. Camera de filmat îl
urmăreşte pe personajul principal care intră în muzeu. Muzeul din
prima scenă a filmului. Personajul principal merge grăbit prin
sălile muzeului. În muzeu are loc o altercaţie. Cineva a
deteriorat o pictură de secol XVII. Acestă scenă are loc în plan
secundar. Eu apar în calitate de custode al expoziţiei. Sunt
îmbrâncit de personajul care a deteriorat pictura. Restabilesc
imediat ordinea. Fără ezitare îl iau de guler pe huligan şi-l
înmânez organelor de ordine. Ies din cadru în timp ce apelez de pe
telefonul mobil personal un restaurator specializat în pictură de
secol XVII. Personajul principal merge grăbit prin muzeu. În plan
secundar apare restauratorul. Restauratorul sunt eu. Nu trebuie să
ies în evidenţă. Îmi scot şevaletul portabil şi mă apuc să
restaurez capodopera. Sunt îmbrăcat neglijent: pantalon de velur
albastru, pulover verde şi cămaşă galbenă care iese pe sub
pulover, pe stânga. În picioare port pantofi scâlciaţi. Port
mustaţă largă, grizonată şi părul nepieptănat. Restaurez
tabloul deteriorat şi încă două – trei din aceeaşi încăpere.
Pentru un plus de dramatism în această
capodoperă cinematografică, iubita personajului principal trebuie
să moară. Moare în condiţii violente. Personajul principal merge
la morgă să o recunoască. Iubita lui e întinsă pe o masă de
tablă. Pe mesele de tablă din jur, alte cadavre. În dreapta ei,
cadavrul unui tânăr ucis cu bestialitate de iubita lui geloasă.
Iubita cadavrului. Cadavrul sunt eu. Sunt gol şi port multe răni
care trebuie să pară reale. Sunt în plan îndepărtat şi nu mi se
vede organul genital. Muşchii antebraţului drept mi se încordează
post mortem. Am un spasm. Pe faţă mi se citeşte groaza şi
dezamăgirea de a fi ucis de către iubita mea.
Filmul se termină cu o scenă de la înmormântarea
iubitei personajului principal. Undeva în depărtare se petrece şi
înmormântarea tânărului ucis de iubita lui geloasă. Personajul
principal varsă o lacrimă la mormântul iubitei lui pierdute.
Plouă. Ăla din spatele personajului principal, în costum negru,
cu umbrelă şi ochi înecaţi în lacrimi, sunt eu.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire